A fi sau a nu fi…posterior?

Ehei, ai mei dragi, multă vreme trecu de când nu v-am mai stricat intelectual. Iată, a venit vremea pentru o nouă doză de îndobitocire, tradiţional păpădienească.

Şi ca să fiu în ton cu sărbătoarea ce se apropie, am să vorbesc despre ideea de schimbare. Tot românu’ ştie că dom’le, de Paşte e musai, dar musai şi chiar mai mult decât musai să te înnoieşti, să te schimbi şi clişeul meu preferat”să fii mai bun!”.  Buuuuun….

Şi pentru că până şi eu aveam nevoie de o schimbare, am decis să-mi iau frica de mustăţi (da, fobiile mele au mustăţi) şi să fac pasul cel mare. Adicătelea să mă tund. Nu ştiu exact ce părere au domniile voastre despre acest subiect incitant, dar mie, frizerul,stylistu sau cum muma lui i-o zice, mi se pare de un miliard de ori mai înspăimântător decât un amărât de stomatolog. Cum vine asta? Păi, iete aşa: la stomatolog, mai cu una mai cu două, nu prea e vizibil dezastrul din cavitatea bucală( de care ar fi trebuit să ai grija temeinic!!!-da,sunt mai bună acuş)…dar la frizer,văleu mamă!!

Şi cu tragere de inimă echivalentă cu aptitudinile mele matematice, am decis să merg să mă tund. Ei bine, dezastrul din capul meu nu poate fi ascuns, ba chiar poate fi asemănat cu o parte destul de importantă a corpului omenesc, respectiv behind-ul.  Analogia e simplă şi am să las imaginaţia voastră bolnavă să-şi facă treaba. Întrebarea existenţială rămâne: a fi sau a nu fi posterior?

Adicătelea, să rămân aşa( aş avea chiar beneficii, lumea mi-ar oferi hârtie igienică pe stradă şi mi-aş face o rezervă maricică pentru la cămin, căci după cum bine ştim, vin vremuri căcăcioase) sau să merg în altă parte să mă dreagă?

Ideea unei rezerve de hârtie igienică sună…îmbietor( wtf?!), totuşi cred că am să risc. Miza e oarecum mare: s-ar putea să evoluez sau worst case scenario, să regresez. Again, las asta la latitudinea imaginaţiei voastre.

Cam atât deocamdată. Revin cu detalii după înfăptuirea marii freze de mâine.

Haidi,numa ghini!