Arhiva zilnică: septembrie 23, 2011

Jurnal de călătorie CĂSUŢA CROS saaauu Cum să supravieţuieşti ca tip în timp ce les femmes o ard cu emanciparea

Pentru că nu eram suficient de open minded şi nu empatizam destul cu chinurile bărbăteşti,o forţă jivină mi-a tras un şut bine plasat în al meu dos şi m-a aruncat direct în căsuţa CROS.
Am plecat cu multă voie bună şi cu şi mai multă lipsă de cofeină către locul de întâlnire, am fost ridicată la timp de salvatoarea mea spaţială, care s-a descurcat foarte bine cu lipsa mea de orientare şi am ajuns cu chef de muncă la destinaţie.
Atât de şmecheră e căsuţa încât nu poţi rezista să nu te apuci instant de treabă. Aşa că, după ce ne-am echipat corespunzător cu mănuşi de cauciuc, măscuţe de praf şi eşarfe împrumutate, obţinând look-ul de gospodină in distress, ne-am apucat de treabă. Adicătelea, ne-am apucat să dăm varul jos de pe pereţi. PÂNĂ LA TENCUIAAAALĂĂĂ! Şi pentru că am făcut o treabă genială, am dat varul jos şi de pe pereţii buni, aşa, să fie!
Desigur că fapta noastră generatoare de momente Pamelice şi blonde a fost răsplătită cu râsete.Eu încă mai aştept ciomege pe spate… totuşi, ne-am dat şi noi seama că suntem mult prea bune la datul varului jos, şi fiindcă doream cu ardoare să ne chinuim, ne-am înarmat cu săpiţe, grebluţe, lopeţele şi găletuşe şi am dat iama în grădină. După ce am dat explicaţii complexe legate de direcţia corctă de rupere a ierbii( contrar aşteptărilor, s-a dovedit că nu e la fel ca la epilat), am săpat şi am greblat până am făcut bătături în palme. ŞI ATUNCI AM DEVENIT BĂRBAT!!!!
Dragii mei tovarăşi de suferinţă, vă promit că niciodată nu am să mai râd de voi şi palmele voastre bătătorite de la activităţi extracuriculare. Vă înţeleg enroma durere, dar în acelaşi timp sunt conştientă şi de efortul depus, de truda implicată, dar mai ales de satisfacţia rezultatului. Cine s-ar fi gândit că pentru câteva secunde de plăcere sunteţi în stare să suferiţi atât?! Totuşi, am o nelămurire: unde naiba daţi atât cu sapa?


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.