Pentru că am de învăţat şi pentru că am alte 1001,5 lucruri constructive de făcut pentru a mea mirifică viaţă, am decis să scriu pe blog. Dă ce? Pentru că …n-am ce face!
Ştiu că am luat ditai pauza de la scris(da,da, îmi cer scuze vouă alora 15 persoane care mai radeaţi cu mine şi de mine ca şobolanii sifilitici…), dar mi-a trecut, nenică, bâzdâcul de a scrie doar aşa…de fentă. Păi ce frecuşu meu?! Nu faptul că scrii zilnic aberaţii înnodate în fraze dubioase care sună poetesc,nu poetic, şi care de cele mai multe ori nu au alt rol decât să îmbârlige cititorul şi să-l facă sclavul absolut of your awesome and unimaginable way of thinking, te face blogăr( pentru cei cărora le place să se mozoloească pe la buzele din dotare-blogger-). Nu, nenică!
Trebuie să ai ceva de inters de zis ca să fii blogăr! Eu, azi, nu cred că am ceva să zic…Deeeci,mă voi încadra şi eu glorios în gloata celor care se dau mari şi tari că au un post pe zi şi -5 vizualizări la activ. J) E mult mai bine să scrii decât să te tai, so emo şi foşti emo, sunt mândră de voi, dar să scrii ca să mânci căcat(cu găleata) e cu totul altceva. Eşti neînţeles şi îţi vine să îţi iei viaţa pentru că x sau y nu te bagă în seamă ci în locuri întunecoase şi foarte probabil urât mirositoare în care lumina pătrunde numai în mod forţat? Nu ai suficiente rezervoare pentru viitori copii încât să faci pasul ăsta şi să scăpi lumea de tine?! Scrie, dragoste, pe blogJ) Că e mai simplu,mai dramatic şi vede tooooată lumea bună că suferi! Pentru că nu e suferinţă până nu vede şi te compătimeşte altu.
Şi culmea e..că nu se opreşte aici. Îţi pui pe facebook status emolău şi dai link către blog. Să-ţi faci vizitatori. Deci..blogu e o curva. Una prost plătită. Nu se gândeşte nimeni că poate blogu nu se simte ok atunci cnd cineva îşi varsă pseudomucii pe el?! Exact aşa cum fac eu aici! Dar hei, eu măcar recunosc că al meu blog e o curvă şi încă una stilată!!!
Bat câmpii. Că aşa e frumos pe blog! La dracu, am uitat, trebuie să bag şi o poezie, ceva tragico-emoido-manelisto-deprostgusto-delocinteligento-creativless ca să am aşa, elan în noul sezon de scris pe blog.luaţi de aici şi delectaţi-văJ)
Nu ai zis niciodată în mod direct „nu” pentru că ştiu..ţi-a fost teamă.
Şi nu ai zis nici „da” din acelaşi motiv, lipsit de orice urmă de speranţă vie.
Şi nici nu ai avut curajul să mă priveşti în ochi atunci când ai plecat.
Ai plecat… credeam că nu va veni niciodată ziua în care
Cu ultima urmă de încredere sa-ţi cer să rămâi…măcar o zi.
Futu-ţii gura mă-tii de baterie la telefon,de ce mă laşi mereu?!
Aşa,mai am ceva de făcut pentru a fi un tru blogăr? Nu? V-am pupat dubios şi păpădic şi vă scriu soon.
